StickyPrimăria Craiova
Alb-albaștrii au efectuat vizita medicală

Alb-albaștrii au efectuat vizita medicală

Fotbaliștii Științei sunt pregătiți de cantonamentul din Malta, dornici să fie mai eficienți în partea a doua a sezonului.

 

În această după-amiază, la Policlinica pentru Sportivi Craiova, au efectuat vizita medicală 23 dintre jucătorii Universității Craiova. Ei sunt: Calancea, L. Popescu, A. Vlad, Bancu, Briceag, Băluță, Drăghici, Dumitraș, Gustavo, Ivan, Manea, Mateiu, Măzărache, Petre, A. Popescu, Popov, Kelic, Screciu, Vlădoiu, Markovic, Zlatinski, Surugiu, Bîrzan. Toți sunt apți de efort și pregătiți pentru stagiul de pregătire din Malta.

 

Nicușor Bancu: „După părerea mea lotul de acum poate face faţă în campionat şi poate îndeplini obiectivele trasate. Dacă vor mai veni jucători vor fi bine primiţi, dar consider că şi acum avem o echipă bună. Sper să nu ne mai încurcăm şi să ajungem mai sus de locul 4, fiindcă există potenţial la Universitatea. Acum piciorul este bine, am avut ceva probleme după a doua operaţie, din această cauză am şi avut o scădere de randament, dar sper să-mi recapăt la forma de anul trecut o dată cu acest cantonament din Malta“.

 

Jovan Markovic: „Sincer, nu m-a surprins debutul prematur, în Cupa României, fiindcă domnul Mulţescu mi-a spus că are încredere în mine şi m-ar fi folosit şi mai devreme, chiar în campionat, dacă era posibil. Nu ştiu dacă voi putea juca titular încă de pe acum, dar sper să demonstrez în cantonamentul din Malta că nu mai este nevoie să fie aduşi încă doi atacanţi la Universitatea. Principala mea calitate cred că este jocul aerian, sunt destul de dezvoltat pentru vârsta mea, probabil din această cauză am şi fost contestat de adversari la meciurile de juniori. Sper să şi marchez cât mai repede primul gol pentru Ştiinţa şi să-l dedic bunicii mele şi unchiului meu, care m-au crescut.

 

Simon Măzărache: „Sper să am același început ca în vară, cu multe goluri, să trecem pe primul loc. În privința cantonamentului din Malta, ar fi foarte bine să ne întoarcem bine din punct de vedere fizic cu toții, așa cum s-a întâmplat data trecută, și foarte bine pregătiți, pentru că asta va face diferența. Prima parte a campionatului a fost bună pentru mine, am și înscris, am ajutat echipa cum am putut, iar spre finalul anului mi-a venit pe lume și o fetiță și sunt foarte bucuros. Sper ca și anul 2017 să fie la fel de bun. Visăm la titlu și sperăm să se adeverească. Luptăm pentru două trofee și sperăm măcar unul dintre ele să vină în vitrina clubului. E bine că plecăm în Malta, pentru că e foarte greu să te pregătești aici, am înțeles că se anunță și minus 25 de grade. Din păcate, când o să ne întoarcem o să fie la fel de frig. Nu mi-am propus să dau un anumit număr de goluri, vreau să marchez cât mai mult, etapă de etapă dacă se poate“.

 

Alexandru Băluță: „Ar fi ceva extraordinar să realizăm eventul. Pentru noi este important să ne pregătim foarte bine și din aceste cinci meciuri rămase de jucat din retur să scoatem maximum, pentru că aceste puncte ne vor ajuta mult în play-off. E benefic pentru noi să mergem în Malta, pentru că nu ne putem antrena aici, cu frigul ăsta, și trebuie să ne pregătim foarte bine, pentru că ne așteaptă o luptă grea. Acolo întâlnim echipe grele, iar pentru noi sunt meciuri foarte bune, din care avem de învățat și sunt sigur că fiecare vom progresa și sper să fim o surpriză plăcută“.

Joi, 05 Ian 2017 17:04

Alte știri recente

sus