StickyPrimăria Craiova
Stadion live
IA-ȚI BILET LA DUELUL DE VIS CU A.C. MILAN! FACEM ISTORIE ÎMPREUNĂ!

IA-ȚI BILET LA DUELUL DE VIS CU A.C. MILAN! FACEM ISTORIE ÎMPREUNĂ!

Au rămas mai puțin de zece zile până la meciul istoric cu A.C. Milan din turul trei preliminar UEFA Europa League de pe stadionul „Municipal” din Drobeta Turnu Severin. Susține ECHIPA TA – CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI la revenirea în competițiile europene după mulți ani de așteptare.

Acasă este unde joacă Știința. Și ea are nevoie de tine: fii prezent în tribune și ajută-ne să colorăm arena severineană în alb-albastru pentru acest eveniment istoric.

Partida dintre Universitatea Craiova și A.C. Milan este programată joi, 27.07.2017, de la ora 21:00, pe stadionul „Municipal” din Drobeta Turnu Severin.

Biletele vor fi puse în vânzare începând de marți, 18.07.2017, ora 10:00, la casele de bilete de la Sala Polivalentă. Programul de funcționare al caselor de bilete va fi zilnic între orele 10:00 – 19:00.

Ai abonament pentru noul sezon competițional 2017-2018 din Liga I? Îți răsplătim fidelitatea față de culorile alb-albastre.

Ziua de marți va fi dedicată EXCLUSIV suporterilor care și-au achiziționat sau își vor achiziționa abonamente și pot cumpăra astfel bilete pentru duelul de vis cu A.C. Milan din UEFA Europa League. Precizare: suporterii abonați care doresc să achiziționeze biletul de meci trebuie să aibă în posesia lor atât abonamentul aferent sezonului 2017-2018, cât și un act de identitate.

Miercuri, 19.07.2017, de la ora 10:00, vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul cu A.C. Milan. De asemenea, suporterii care dețin abonamente vor avea în toată această perioadă la dispoziție o casă de bilete specială, cu același program de funcționare.

Sâmbătă, 22.07.2017, suporterii Universității Craiova din Drobeta Turnu Severin vor putea achiziționa tichetele de la casele de bilete ale stadionului „Municipal”. Programul de funcționare al caselor de bilete va fi între orele 12:00 – 18:30

Magazinul mobil al Științei va fi prezent începând cu ziua de mâine în parcarea Sălii Polivalente pentru tine cu cele mai noi materiale alb-albastre. De asemenea, programul de funcționare al acestuia va fi zilnic, între orele 10:00 – 19:00.

Prețurile biletelor pentru partida Universitatea Craiova – A.C. Milan sunt următoarele:

Peluza „Tabelă” (galeria Științei)    : 35 RON

Peluza II                : 50 RON

Tribuna 2               : 65 RON

Tribuna 1               : 80 RON

Tribuna 0               : 200 RON

Clubul Universitatea Craiova va reveni cu detalii suplimentare în cursul perioadei următoare.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Luni, 17 Iul 2017 15:46

Alte știri recente

sus