StickyPrimăria Craiova

Amintiri "U" Craiova

Trimite-ne pe adresa contact@csuc.ro amintirile tale legate de U Craiova și poți câștiga două bilete la următorul meci acasă susținut de CS Universitatea Craiova.

În plus, vom afișa amintirea ta aici, pe site-ul oficial CSUC!

 

 

Rugă pentru Universitatea

Dacă le chem din memorie, majoritatea amintirilor din primii ani ai copilăriei mele vin învăluite în ceață. Mai puțin una, două lumini –  albă și albastră –  ca farurile de coastă care îndrumă corabia spre siguranța bună a portului. Prima dragoste, pe care am descoperit-o și trăit-o la o vârstă mult mai fragedă ca a altora, nu a fost nici doamna de franceză, nici colega cu șorțuleț bine călcat, nici zâna din filmele pentru copii. Prima dragoste a venit într-o duminică pe un stadion și în duminica următoare în fața unui televizor alb-negru, alături de tata. Eram atât de crud, în urmă cu patru decenii, încat prietenii tatei râdeau de mine și cu mine când îmi strigam iubita, căznit, pe nume: “Uvinelitatea”. Cei mari mă învățau să-i spun pe cel de-al doilea nume (de fapt, primul, am aflat mai târziu), ”Știința”. Ăsta îmi ieșea mai bine. Ca semn al unei îndrăgostiri eterne am început să-i port culorile, pe tricouri, pe fulare, pe șepci, iar de la întâlnirile cu ea nu am lipsit niciodată nemotivat. Pe măsură ce am crescut, am descoperit că nu sunt singur. Sentimentele mele pentru nestemata alb-albastră din Bănie au fost puse, meșteșugit - în cuvinte, note și fiori - de marii oameni ai Olteniei și ai Țării: Adrian Păunescu, Tudor Gheorghe, Cristi Minculescu. Cu ei, cu imnurile noastre, nu mi s-a părut niciodată greu să-mi împart iubirea la 11. La 11 regi ai firii, la 11 lei netemători.

Se spune că iubirea dintâi nu se uită niciodată. Cu mâna pe suflet, așa este. Nu am fost niciodată gelos, chiar dacă știam, vedeam că trăirile mele incandescente pentru ”Știința” erau împărtășite de milioane de oameni, nu numai din Bănie, ci din întreaga țară.. N-am încetat nicio clipă s-o divinizez, s-o privesc de sus, din tribună, cu ochii iubirii eterne, să îmi tresalte sufletul de fiecare dată când îmi apăreau în faţă în culorile alb albastre din teren.

La un moment dat însă, iubita mea a început să de semne de boală. Părea, la început, o banală răceală. Încet, încet, temperatura şi tusea uşoară s-au transformat într-un cancer nemilos, fără scăpare, ce i-a cuprins tot corpul. Cei care promiteau să o salveze şi care se prezentau ca medici renumiţi s-au dovedit nişte impostori notorii care au supt şi bruma de viaţă ce mai sălăşluia în trupul firav al iubitei mele. Miliţieni, dinei, comandanţi, neţoi, mititei, actuali şi viitori puşcăriaşi – asta erau ce cei se pretindeau doctori şi clamau salvarea Universităţii. Cu o nesimţire fără margini. Acum doi ani, vorba poetului, iubirea mea dintâi s-a ascuns de mine în noaptea unei morți clinice, smulgând din inima mea bucăți de carne însângerată. S-a stins pe mâna mititelului, ultimul dintre nemernicii mincinoşi mascaţi în felceri de ocazie. Dumnezeul Fotbalului nu mă lasă să îi scriu numele cu m mare. Iubita mea a murit. Sau aşa am crezut.

Pentru că azi a renăscut. Inima mi-a luat-o la goană, sufletul îmi este plin, fiori îmi trec prin tot trupul. Bădiţă, Stângă, Papură, Tilihoi şi ceilalţi din jurul lor, oltenii noştri, au readus-o la viaţă cu un bisturiu numai de ei ştiut. Numai ei ştiu cum au strâns din dinţi şi nu s-au lăsat. Le citesc pe faţă promisiunile, îndârjirea noastră oltenească, mândria de a nu da greş, dragostea faţă de noi, acei “nimeni” din tribună fără chip dar atât de mulţi şi îndrăgostiţi fără leac. Lângă el fac zid leii Maxima, zeii României din anii 80 si 90. Bine v-aţi întors în lumea vie Lung, Negrilă, Cârţu, Balaci, Sângă, Papură, Badea, Ştefănescu, Gică Popescu, Craioveanu şi toţi ceilalţi.

Pentru unii dintre ei, această revenire miraculoasă, acest reînceput de viitor a venit târziu. Dar sunt sigur că, de acolo, din lumea umbrelor, leii alb-albaștri care s-au dus văd germenul care a străpuns sămânța și se roagă ca acesta să crească înapoi în arborele falnic care a fost odată. Ei, Zoli Crişan sau Oblemenco, ei, plecații Craiovei, ei, care nu au fost niciodată morți de circumstanță pentru vreo galerie, ei cei care au murit în picioare.

Drumul e greu, istoria e o epopee care ne pune în față obligații uriașe, dar vreau să cred că ne vom aduna, olteni și ceilalți, în jurul renăscutei ”Universitatea” cu aceeași bucurie, cu aceeași pasiune și o vom purta cu cântecul nostru, cu scandările noastre, acolo unde îi este locul de drept: în vârf. Și tați fiind, bunici fiind, ne vom duce copiii pe ”Oblemenco”, casa campioanei unei mari iubiri, – nu te miri pe cine ştie ce stadioane unde împroaşcă cu noroi acelaşi mititel care singur se alungă din Craiova noastră -  sau îi vom ține lângă noi în fața unor televizoare mult mai color și mult mai mari, ca să învețe ce-i aceea o iubire de o viață.

Andrei S.

Cele mai recente știri

sus